Cupa "Dobre Ivaşcu"
Au trecut 7 ani de când un incident
banal, petrecut pe terenul de fotbal, i-a
curmat în mod tragic viaţa lui Dobre
Ivaşcu, fost jucător în echipa comunei,
«Avântul Moara Vlăsiei» a lăsat în urma
sa o familie şi mulţi prieteni în dureraţi.
Duminica trecută, în memoria lui,
a avut loc prima ediţie a Cupei ce îi
poartă numele. Ideea a venit din partea unui grup de prieteni apropiaţi, iar
competiţia a fost organizată de Asociaţia Sportivă Codrii Vlăsiei, cu sprijinul
Primăriei.
S-au disputat două meciuri. Primul
s-a desfăşurat între cei care odată i-au
fost coechipieri, împărţiţi în două echipe de „old boys”. Toţi au fost declaraţi
învingători, scorul nefiind important.
Cel de-al doilea meci a avut loc între
echipa de fotbal a comunei Moara Vlăsiei şi cea a oraşului-târg Fierbinţi. Deşi
vecinii noştri au o echipă profesionis tă,
finanţată cu bani serioşi şi cu aspiraţii
la promovare în C, echipă din care fac
parte şi «mercenari» din Moara Vlăsiei,
scorul a fost uluitor: 5-2 pentru Codrii
Vlăsiei, echipă ce renaşte din propria-i
cenuşă.
Dintotdeauna, orice cupă a mers
către câştigători. De data aceasta, a
fost dăruită familiei, amintirea lui
Dobre Ivaşcu rămânând încă vie în
sufletele celor care l-au cunoscut.
Din peisaj, nu au putut lipsi celebrii
mititei şi berea din care s-a vărsat
câte-un strop în aminirea celui care a
fost supranumit «Dobrică»
Conducere

